Articolele zilei

La ce-i de folos agheasma?

Părintele Kukşa sfătuia de asemenea ca toate lucrurile noi şi alimentele să fie sfinţite cu aghiasmă, iar înainte de culcare să stropim cu aghiasmă prin chilie (cameră). Dimineaţa, ieşind din chilie, el întotdeauna stropea cu sfânta aghiasmă. Un tânăr ucenic, neînţelegând de ce batiuşka stropea în fiecare seară cu aghiasmă, l-a întrebat: „Batiuşka. La ce e de trebuinţă să stropeşti? La ce-i de folos?”.

Iar batiuşka i-a răspuns: „E de folos, e de folos…”. Au trecut trei zile. Batiuşka se afla cu ucenicul lui în chilie şi în faţa ochilor lui a început să stropească chilia cu aghiasmă. Acesta a povestit: „Şi deodată am văzut aşa o grozăvie! Era plină chilia de demoni şi toţi alergau fără spor către uşă, însă nu reuşeau, căzând unul peste celălalt…”.

Stropind chilia, batiuşka l-a întrebat: „Ei, ai văzut că ea este de folos?”. Atunci, ucenicul i-a răspuns: „Batiuşka, cum se poate aşa ceva?”. „Deci i-ai văzut şi tu?...”, a continuat părintele Kukşa.

(Viaţa şi minunile Sfântului Kukşa din Odessa, Editura Sofia, p. 38)

Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: