Fiecare, cum am spus, după puterea lui, sârguiți-vă să vă uniţi întreolaltă. Că pe cât se uneşte cineva cu aproapele, pe atât se uneşte cu Dumnezeu. Şi să vă spun o pildă de la părinţi ca să pătrundeţi înţelesul cuvântului. Presupuneţi că este un cerc, o tăietură rotundă, făcut de la centrul unui compas. Centrul lui este partea cea mai de mijloc a cercului, până la centrul propriu-zis. Cugetaţi cu mintea la ceea ce vă spun. Socotiţi că acest cerc este lumea, că mijlocul cercului este Dumnezeu, iar liniile care duc de la periferie la mijloc sunt căile, sau vieţuirile omeneşti. Deci cu cât intră sfinţii mai mult spre cele din lăuntru, în dorinţa de a se apropia de Dumnezeu, pe măsura pătrunderii lor, ajung mai aproape de Dumnezeu şi întreolaltă. Cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, se apropie întreolaltă; şi cu cât se apropie întreolaltă se apropie mai mult de Dumnezeu.

La fel cugetaţi şi despre despărţire. Căci când se despart de Dumnezeu şi se întorc la cele din afară, e vădit că, cu cât ies şi se depărtează mai mult de Dumnezeu, cu atât se depărtează mai mult unii de alţii; şi cu cât se depărtează mai mult unii de alţii, cu atât se depărtează mai mult de Dumnezeu. Aşa este firea iubirii. În măsura în care suntem în afară şi nu iubim pe Dumnezeu, în aceeaşi măsură ne aflăm fiecare depărtat faţă de aproapele. Iar de iubim pe Dumnezeu, cu cât ne apropiem de El, prin iubire faţă de El, cu atât ne unim mai mult, prin iubire, cu aproapele; şi cu cât ne unim mai mult cu aproapele, cu atât ne unim mai mult cu Dumnezeu.

(Avva  Dorotei  din  Gaza, PG 88, 1696B-D [FR 9, 1980, p.548-549]).