Fiecare dintre aceste virtuți este o cale spre mântuire și care duce hotărât la unul dintre sălașurile veșnice și fericite, fiindcă, după cum deosebite sunt alegerile de viață, tot așa și lăcașurile multe sunt la Dumnezeu împărțite și deosebite fie­căruia după a lui vrednicie. Și unul să meargă pe calea cea dreaptă a unei virtuți, iar altul pe cea a alteia, altul pe calea mai multora, altul pe cea a tuturor, dacă se poate, numai să meargă și să dorească să înainteze mai departe și să se țină strâns pe urmele bunului nostru călăuzitor și ducător pe drumul cel drept și la lărgimea fericirii de dincolo, pe calea și prin ușa cea strâmtă.

Și dacă trebuie să ne încredințăm spusei lui Pavel și a lui Hristos Însuși, anume să socotim iubirea ca prima din­tre porunci si cea mai mare, ca una care este cap al legii și profe­ților, puterea ei cea mai mare o aflu în iubirea săracilor și în înduioșarea rărunchilor și în suferirea împreună cu cei din aceeași plămadă cu noi. Căci prin nimic altceva nu se slujește așa de desăvârșit lui Dumnezeu, ca prin mila fața de aproapele, fiindcă nici nu este ceva mai propriu lui Dumnezeu decât acea­sta, înaintea căruia merge mila și adevărul și căruia trebuie să i se aducă mila mai înainte decât judecata, și prin nimic altceva, mai mult ca prin iubirea de oameni, nu ni se dă în schimb iubirea de către Cel care la rându-i ne-o măsoară după dreptate si care pune mila în cântar drept greutate de măsurat.

(Sfântul Grigorie Teologul, Despre iubirea de săraci, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pp. 12-13, Suceava, 2006)