Niciun moralist şi niciun filosof n-a spus şi n-a arătat practic ce înseamnă iubiţi chiar şi pe vrăjmaşii voştri (Matei 5, 44; Luca 6, 27, 35). Hristos l-a îmbrăţişat pe om fără limite şi oprelişti, toată viaţa Lui publică şi-a petrecut-o în binefaceri, I-a ajutat pe toţi, iar la sfârşit L-au răstignit, şi i-a iertat chiar pe răstignitorii Săi. Iubirea lui Hristos n-a fost un gest sentimental, o milostenie, sau în mod simplu o faptă bună. A fost împlinirea vieţii Sale. Evanghelia Sa spune: Dumnezeu este iubire. Şi la orice pas al vieţii a învăţat iubirea, a răspândit iubirea, a zidit-o, căci ea este fundamentul Evangheliei Sale. Nu dau trimiteri, pentru că orice pagină a Evangheliei am deschide vom întâlni iubirea.

Mântuirea lumii se sprijină pe iubirea lui Hristos, nu pe teorii, filosofii şi versiuni romantice despre iubire, pe sentimentalisme despre care au scris mulţi înainte şi după Hristos. Fără iubirea nemărginită în fapt a lui Iisus Hristos mântuirea lumii n-ar fi existat. Doar iubirea Sa „nebună” – după exprimarea Părinţilor Bisericii – L-a îndemnat să Se întrupeze şi să Se răstignească pentru mântuirea lumii. Şi ceea ce a făcut şi face pentru lume este din iubire negrăită pentru Dumnezeu Tatăl şi pentru făpturile Lui, care-I poartă Chipul. Dar şi universul l-a creat din nimic, tot din iubire, şi tot din acest sentiment îi poartă de grijă. Din iubire va înnoi întreaga zidire, la a doua Sa venire. O gustăm când iubim adevărat, pentru că atunci Acesta ne va întoarce înmiit.

Iubirea nu se exprimă doar prin cuvinte şi urări, ci în principal viază prin fapte, care ajung până la jertfă. Aceasta este iubirea cea adevărată. Cel care o trăieşte astfel este împlinitorul Evangheliei lui Hristos în lume, este fiul Împărăţiei Sale. În Împărăţia lui Dumnezeu nu vom intra pentru că suntem patriarhi, episcopi, arhimandriţi sau oameni cu renume în lume, ci dacă iubim până la jertfă.

(Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumeniţa, 2007, pp. 83-84)