Numeroși credincioși ieșeni au participat la rânduiala specifică începutului de post, rostind împreună, la fiecare stih, rugăciunea: „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”. Atmosfera de reculegere și pocăință a fost întregită de răspunsurile liturgice oferite de psalții catedralei.

Slujba s-a încheiat cu rugăciunea Sfântului Efrem Sirul – „Doamne și Stăpânul vieții mele” – urmată de citirea Sfintei Evanghelii, moment care a așezat întreaga rânduială sub semnul chemării la îndreptare și înnoire lăuntrică.

În cuvântul de învățătură rostit la final, ierarhul a tâlcuit îndemnul evanghelic la stăruință în rugăciune și la lucrarea lăuntrică a pocăinței:

„Căutați și veți afla; cereți și vi se va da vouă; bateți și vi se va deschide.” Aceste cuvinte sunt parcă o continuare a rugăciunii repetate în timpul Canonului de pocăință: „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”. Parcă ne așezăm pe noi înșine în fața cerului, cu ușile închise; căutăm, cerem, stăruim, până ni se va deschide ușa Împărăției cerurilor, care nu se deschide decât pentru omul care Îl roagă pe Dumnezeu să-i dăruiască duh de pocăință spre iertarea păcatelor.

Dumnezeu nu așteaptă de la noi să nu păcătuim, căci ar aștepta în zadar, neaflând pe pământ pe nimeni care să nu fi căzut în păcat. Dumnezeu ne cere însă duh de pocăință, care se arată în mod principal în două lucruri, două stări duhovnicești: aruncarea privirii în adâncimea biografiei noastre și recunoașterea stării de păcat în care ne aflăm. „Rană peste rană, nelegiuire peste nelegiuire, păcat peste păcat” sunt cântările care revin în această săptămână în Canonul Sfântului Andrei Criteanul.

Avem încă vreme ca, în duh de pocăință, în strigătul „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”, să împlinim ceea ce putem numi a doua fațetă a stării de pocăință, căci Canonul de pocăință se numește rânduiala din aceste zile: întoarcerea neîncetată a minții noastre către Dumnezeu.

La încheierea slujbei, credincioșii au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit.

Canonul cel Mare, cunoscut și sub numele de „Canonul lacrimilor”, este una dintre cele mai profunde rânduieli ale Postului Mare. Alcătuit de Sfântul Andrei, Arhiepiscopul Cretei, textul său amplu pune înainte numeroase exemple din Sfânta Scriptură, chemând la conștientizarea propriei stări și la asumarea drumului pocăinței. În prima săptămână a Postului Mare, canonul este împărțit în patru părți și citit în cadrul Pavecerniței Mari, iar în săptămâna a cincea este reluat integral.