Este necesar ca fiecare om să conștientizeze că păcatul nu este altceva decât lepădarea voii dumnezeiești și de aceea provoacă pierderea harului de viață făcător al Duhului Sfânt pe care l-am primit la botez. Păcatul pătează haina de nuntă și ne exclude din cămara de nuntă cerească, zădărnicește înnoirea vieții pe care noi o urmărim și, asemenea risipitorului, ne îndepărtează de Dumnezeu și de toate harismele Lui, ne predă foametei duhovnicești, întunecării minții, care, odată predată înșelării cuprinzătoare a cugetării deșarte, devine fie dobitocească, fie drăcească. Păcatul ucide orice este nobil în noi, orice este frumos, rațiunea care caracterizează personalitatea omenească.

Păcatul e cel ce a provocat moartea și stricăciunea căreia s-a supus nu numai omul, ci și întreaga creație care a fost creată de Dumnezeu bună foarte: Căci știm că toată făptura împreună suspină și împreună are dureri până acum (Romani 8, 22). Păcatul a închis Raiul desfătării și în locul lui a adus spini și mărăcini, durere și trudă și sudoare, frică și cutremur, nesiguranță. Păcatul e cel care i-a aruncat jos pe luceafăr și cetele lui îngerești din slava cea atotluminoasă și i-a prefăcut în diavoli răi și întunecați. Un singur păcat a făcut luceafărul nepăzindu-și dregătoria lui și a adus catastrofa asupra întregii lui cete. O singură călcare a dumnezeieștii voiri a făcut întâi-plăsmuitul Adam și a atras toată creația în stricăciune.

Cât de mare este păcatul o arată și modul mântuirii omului. Nici om, nici înger nu a putut să neutralizeze consecințele păcatului, de aceea a binevoit Dumnezeu Cuvântul să Se deșerte pe Sine, făcându-Se om, ca să replăsmuiască chipul stricat al lui Dumnezeu în om și să-l elibereze din tirania morții și a diavolului. Lepădând pe satana și păcatul la Botez, omul primește harul mântuitor al lui Hristos și intră în viața nouă a Bisericii.

(Gheron Iosif Vatopedinul, Cuvinte de mângâiere, traducere de Laura Enache, în curs de publicare la Editura Doxologia)