Hristos, după ce a început să-i pregătească pe ucenicii Săi, zicându-le: „Iată, urcăm la Ierusalim și Fiul Omului va fi dat arhiereilor și cărturarilor și-L vor da la osândă de moarte!” (Marcu 10, 33) merge în Sfânta Cetate, Ierusalim, pentru ca să prăznuiască împreună cu ucenicii Săi cel din urmă Paște (cu prilejul acesta precizez că expresia Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului se referă deseori la aceeași Persoană, Iisus Hristos. Sub acest aspect vreau să consemnez că Hristos este Fiul lui Dumnezeu pentru că are aceeași Fire, Esență și Putere cu Dumnezeu Tatăl. Fiul Omului este deoarece împreună cu Firea Dumnezeiască are, de asemenea, și firea omenească. Astfel, Hristos ca Dumnezeu și om este și Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului. Am dat această explicație pentru că unii răuvoitori folosesc doar expresia „Fiul Omului” și se străduiesc să elimine dumnezeirea lui Hristos).

Se cade însă să consemnăm trei evenimente înainte să intrăm în Săptămâna cea Mare a Patimilor dumnezeiești ale lui Hristos: unul este salvarea unei desfrânate de către Hristos, altul învierea lui Lazăr și al treilea intrarea Sa triumfală în Ierusalim. Aceste trei episoade sunt într-o strânsă unitate și indirect au provocat prinderea, osândirea și răstignirea Lui. Cărturarii și fariseii se străduiesc continuu să afle o vină serioasă ca să-L prindă și să-L piardă. Nu suportă, marea lui publicitate și popularitate: „tot poporul Îl urma și se agăța de poalele veșmintelor Lui”.[...]

După ce a curățit prin amenințarea biciului Templul din Ierusalim, construit din nou, cu puțin înainte de Irod cel Mare și pe care lacomii de bani, cei fără credință în Dumnezeu, îl preschimbaseră din „Casa lui Dumnezeu, în casă de negoț și peșteră de tâlhari” (Matei 21, 12-13), Hristos, călare pe un mânz de asin înaintează smerit dar și triumfător, prin mijlocul Cetății. Mulțimea, entuziasmată de minunile și predicile Lui, L-a întâmpinat cu „Osana!” și așternea ramuri de finic la trecerea Sa (Matei 21, 15). L-a simțit ca pe Mesia, Împăratul, Eliberatorul. Mulți dintre aceștia însă, din nefericire, împinși de către arhierei, cărturari și farisei, vor striga: Răstignește-L, răstignește-L!, o schimbare obișnuită a celor imaturi, oportuniști, fricoși. Acest lucru se repetă continuu în istorie. Masele își trădează conducătorii. Ele nu au convingeri profunde, autentice, formate, și acționează în funcție de demagogii șireți, care le supun și le exploatează. De aceea, cultura adevărată a popoarelor este bunul cel mai înalt, cerut de Dumnezeu. După ce Hristos a intrat împreună cu ucenicii Săi în Ierusalim, imediat a început numărătoarea inversă până la Înfricoșătoarele Sale Patimi. De aceea, le-a lăsat ucenicilor Săi Taina Dumnezeieștii Euharistii, a Dumnezeieștii Împărtășanii, încât prin El să propășească aceștia toți, cât și toți credincioșii tuturor veacurilor, adică Biserica de pe pământ și cer, în Împărăția cea Veșnică.

(Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumenița, 2007, pp. 109-112)