Hristos, după ce a început să-i pregătească pe ucenii Săi, zicându-le: „Iată, urcăm la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat arhiereilor şi cărturarilor şi-L vor da la osândă de moarte!” (Marcu 10, 33) merge în Sfânta Cetate, Ierusalim, pentru ca să prăznuiască împreună cu ucenicii Săi cel din urmă Paşte (cu prilejul acesta precizez că expresia Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului se referă deseori la aceeaşi Persoană, Iisus Hristos. Sub acest aspect vreau să consemnez că Hristos este Fiul lui Dumnezeu pentru că are aceeaşi Fire, Esenţă şi Putere cu Dumnezeu Tatăl. Fiul Omului este deoarece împreună cu Firea Dumnezeiască are, de asemenea, şi firea omenească. Astfel, Hristos ca Dumnezeu şi om este şi Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului. Am dat această explicaţie pentru că unii răuvoitori folosesc doar expresia „Fiul Omului” şi se străduiesc să elimine dumnezeirea lui Hristos).

Se cade însă să consemnăm trei evenimente înainte să intrăm în Săptămâna cea Mare a Patimilor dumnezeieşti ale lui Hristos: unul este salvarea unei desfrânate de către Hristos, altul învierea lui Lazăr şi al treilea intrarea Sa triumfală în Ierusalim. Aceste trei episoade sunt într-o strânsă unitate şi indirect au provocat prinderea, osândirea şi răstignirea Lui. Cărturarii şi fariseii se străduiesc continuu să afle o vină serioasă ca să-L prindă şi să-L piardă. Nu suportă, marea lui publicitate şi popularitate: „tot poporul Îl urma şi se agăţa de poalele veşmintelor Lui”.[...]

După ce a curăţit prin ameninţarea biciului Templul din Ierusalim, construit din nou, cu puţin înainte de Irod cel Mare şi pe care lacomii de bani, cei fără credinţă în Dumnezeu, îl preschimbaseră din „Casa lui Dumnezeu, în casă de negoţ şi peşteră de tâlhari” (Matei 11, 12-13), Hristos, călare pe un mânz de asin înaintează smerit dar şi triumfător, prin mijlocul Cetăţii. Mulţimea, entuziasmată de minunile şi predicile Lui, L-a întâmpinat cu „Osana!” şi aşternea ramuri de finic la trecerea Sa (Matei 21, 15). L-a simţit ca pe Mesia, Împăratul, Eliberatorul. Mulţi dintre aceştia însă, din nefericire, împinşi de către arhierei, cărturari şi farisei, vor striga: Răstigneşte-L, răstigneşte-L!, o schimbare obişnuită a celor imaturi, oportunişti, fricoşi. Acest lucru se repetă continuu în istorie. Masele îşi trădează conducătorii. Ele nu au convingeri profunde, autentice, formate, şi acţionează în funcţie de demagogii şireţi, care le supun şi le exploatează. De aceea, cultura adevărată a popoarelor este bunul cel mai înalt, cerut de Dumnezeu. După ce Hristos a intrat împreună cu ucenicii Săi în Ierusalim, imediat a început numărătoarea inversă până la Înfricoşătoarele Sale Patimi. De aceea, le-a lăsat ucenicilor Săi Taina Dumnezeieştii Euharistii, a Dumnezeieştii Împărtăşanii, încât prin El să propăşească aceştia toţi, cât şi toţi credincioşii tuturor veacurilor, adică Biserica de pe pământ şi cer, în Împărăţia cea Veşnică.

(Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumeniţa, 2007, pp. 109-112)