Iată, spune Iisus, în Apocalipsa Sfântului Ioan: Eu stau la uşă şi bat (3, 20), la uşa inimii fiecăruia. Dacă vei auzi şi vei voi, vei deschide şi Eu – Iisus – voi intra şi voi cina împreună cu tine şi tu cu Mine. Cât de aproape este Iisus de fiecare dintre noi! Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru, a spus El. Dar fiind înlăuntrul nostru El aşteaptă ca noi, de bună voie să-I deschidem uşa, pentru ca El să se instaureze împărat în sufletele noastre.

Iisus ne-a învăţat care este binele şi cum să-L urmăm, ne-a arătat calea desăvârşirii pentru toţi oamenii şi anume calea divino-umană, cu Dumnezeu şi prin Dumnezeu: Dumnezeu prin om şi omul prin Dumnezeu. Aceasta este calea vieţii pe care ne-a dat-o Iisus pentru a ne întoarce la Dumnezeu Tatăl, pentru ca Împărăţia lui Dumnezeu să se instaureze cu voia noastră – în noi şi în lume.

De două mii de ani, Iisus cu bunătatea, cu blândeţea, cu înţelepciunea Lui bate la uşa inimii fiecăruia, ca să-I deschidem. Dar trebuie să mărturisim că şi în noi înşine coexistă două căi: şi da; şi nu; şi Îţi deschid, şi nu-Ţi deschid. Ştiu că mă ajuţi, dar ştiu că-mi restrângi şi voia mea de ticălos. Aşa cum spune apostolul Pavel: „Nu fac binele pe care-l voiesc, ci fac răul pe care nu-l voiesc”. Şi dacă îl fac, o face păcatul din mine, o face ispita satanei. Totuşi, eu sunt cel care răspund de faptele mele. Deci, vedeţi, chiar atunci când blândul Iisus bate la uşa inimii mele şi atunci eu spun: da, vino Doamne, dar şi: nu veni; facă-se voia Ta dar şi eu vreau sa fac voia mea. Asta sunt eu, om. Asta suntem toţi. Totuşi, trebuie să luptăm cu noi înşine. În această luptă nu suntem singuri, Iisus Hristos este cu noi. Pentru cei ce I se încredinţează Lui, toate sunt cu putinţă.

(Preotul Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, pp. 191-192)