Întotdeauna să pui înaintea ochilor ultima zi din viața ta. Când te scoli în zorii zilei, să nu fii sigur că mai ajungi până seara; de când îţi întinzi trupul în pat să se odihnească, să nu tragi nădejde că vei mai vedea lumina zilei, astfel te vei putea înfrâna mai uşor de la toate patimile. Inima ta să mediteze pururea la bunurile cereşti făgăduite, ca însăşi acelea să te cheme pe calea virtuţilor.

Să fii şi aici ca şi în viaţa viitoare. Toate bunurile pământeşti pe care le posezi, să le transpui în lăcaşurile cereşti, ca şi cum tu de acolo ai fi venit. În felul acesta, când vei fi chemat de Domnul, vei merge în linişte şi cu plăcere. Atunci, după ce va fi descătuşat de legăturile trupului, sufletul tău va fi întâmpinat de cetele îngerilor; atunci, toată mulţimea sfinţilor se va uni cu tine în îmbrăţişare şi te va duce în rugăciuni, în faţa adevăratului Judecător.

(Sfântul Vasile cel Mare, Învățătură către fiul duhovnicesc, traducere de I. Popa, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, p. 60)