Nicolae Steinhardt imortalizează această întâlnire providențială în paginile Jurnalului Fericirii: „Acest călugăr m-a creștinat la Jilava, înfruntând, și eu și el, rigorile restricțiilor și dispozițiilor care interziceau astfel de manifestări și convertiri. Cu acest prilej mi-am schimbat și numele din Aurel în Nicolae”.

Părintele Mina povestește în scrierile sale: „Într-o noapte, uşa se deschide şi este împins un om cu bocceaua sub braţ, înspăimântat şi nedumerit. Toate paturile erau ocupate, erau şi câte doi în pat. L-am văzut şi i-am făcut semn să se urce la mine, la etajul III. Să mai dormim puţin, că acuşi e ziuă, i-am spus. A doua zi dimineața, am făcut cunoștință mi-am dat seama că era un intelectual. El mi-a spus că e evreu, dar eu n-am schițat nici un gest că Vai, că eu sunt preot! Vai, că eu sunt creștin..., și el s-a atașat foarte mult de mine. El spunea că avea mai de mult de gând să fie botezat, dar nu erau condiții. Dar acum mă găsise pe mine, atașat de sufletul lui, și mi-a spus că dorește să fie creștinat ortodox. Până la urmă, la 15 martie 1960, i-am făcut Botezul, după ce îi făcusem o mică catehizare și i-am vorbit despre cele pe care trebuia să le cunoască, Simbolul Credinței (Crezul)... I-am făcut Botezul simplu, prin turnare, că nu erau condițiile adecvate. Mai trebuia să i se facă ungerea cu Sfântul Mir și s-a dus la Biserica «Icoana» din București și i-a făcut și administrarea Sfântului Mir”.

Convertirea la Ortodoxie și experiența Botezului este descrisă pe larg în paginile Jurnalului Fericirii: „Eram sigur că nu voi rezista doisprezece ani şi că voi muri în puşcărie. Nu voiam să mor nebotezat. Domnul din nou mi-a venit în ajutor. În prima celulă în care am intrat la Jilava, primul om care mi-a vorbit a fost un ieromonah basarabean, Mina Dobzeu: de îndată ce i-am destăinuit dorinţa mea, nu a stat mult pe gînduri. Acolo, la Jilava, în camera 18 de pe secţia a doua (unde în două rînduri cursese sînge), am primit Sfîntul Botez. (…) Botezul, hotărît pentru ziua de 15 martie 1960, are loc aşa cum stabilisem. Părintele Mina alege momentul pe care-l socoteşte cel mai potrivit: la întoarcerea «de la aer», cînd caralii sunt mai ocupaţi, cînd agitaţia e maximă. (…) Doi dintre deţinuţi, complici, trec în dreptul vizetei, s-o astupe. S-ar putea în orice clipă să vină gardianul să se uite, dar acum, cînd celulele, pe rînd, sînt scoase la plimbare ori aduse înapoi, e puţin probabil. La repezeală ― dar cu acea iscusinţă preoţească unde iuţeala nu stînjeneşte dicţia desluşită ― părintele Mina rosteşte cuvintele trebuincioase, mă înseamnă cu semnul crucii, îmi toarnă în cap şi pe umeri conţinutul ibricului (căniţa e un fel de ibric bont) şi mă botează în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. De spovedit, m-am spovedit sumar: botezul şterge toate păcatele. Mă nasc din nou, din apă viermănoasă şi din duh rapid. (…) (Dacă voi ajunge să scap din închisoare cu bine, urmează, pentru taina mirungerii, să mă prezint la un preot al cărui nume îmi este dat de părintele Mina; numele acesta aveam să-l uit şi apoi să mi-l reamintesc)” (Jurnalul Fericirii, ed. 2008, pp. 167-169).

După eliberarea din închisoare (1964), N. Steinhardt îşi consolidează statutul de convertit, iar în 1980 apucă drumul mănăstirii, devenind monahul Nicolae de la Rohia. 

*În cadrul Sfintei Liturghii arhierești dedicate sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, Arhimandritul Mina Dobzeu a primit distincția „Crucea Moldavă”.