Văd, o, fecioară, că nu-ți lipsește nimic din noblețe, nici din demnitate, nici din bunăcuviința cugetului și a trupului și că ești înzestrată cu cele mai bune daruri, cum putem presupune din ceea ce vedem, eu și toți oamenii de aici. Dar ce voiești fugind de nuntă, eu nu mă pricep să spun, un lucru atât de cinstit, atât de respectat și lăudat de toți, oameni și zei deopotrivă. Căci căsătoria, ca să spunem pe scurt, umple pământul întreg de oameni și de animale, umple văzduhul de păsări și dă mării cele pe care marea le hrănește în sânul ei. Această căsătorie îndreaptă firea morții înseși, aducând în locul celor răpiți de moarte pe cei ce urmează să trăiască, încât neamul nostru este aproape nemuritor, fiindcă oamenii care se nasc mereu înlocuiesc pe cei ce au plecat dintre noi și împlinesc rolul, rânduiala și trebuința lor.

Această căsătorie este învățător înfrânării, cel mai bun hotarnic și paznic, fiindcă împiedică pururea, prin unirea legiuită, plăcerile și împreunările fărădelege. Căsătoria face diferența între fiii legitimi și cei nelegitimi care nu s-au născut bine și este criteriul exact al unei bune descendențe. Căsătoria a știut să păzească neamestecat bunul nume al neamurilor. Căsătoria împarte moștenirile averilor celor cărora li se cuvine și cum se cuvine. Pentru ce fugi de nuntă care este un lucru atât de sfânt și de bun? Căci tatăl tău, alegând nunta și cinstind căsătoria te-a dobândit pe tine atât de frumoasă. Și pe fiecare dintre noi, cei ce suntem de bun neam, nunta ne-a adus la lumină și la viața prezentă. Și fiecare dintre noi numaidecât pleacă din această viață, dar prin nuntă lasă în urmă pe altul asemenea lui, care îl înlocuiește.

(Viața și minunile sfintei întâi Mucenițe și întocmai cu apostolii, Tecla, pp. 52-53, Editura Doxologia, 2017)