Articolele zilei

Însemnarea cu Sfânta Cruce ‒ motiv de rușine în societatea modernă?

Scrii că în societate nu se obișnuiește acum să-ți faci Semnul Crucii. De pildă, când pornește trenul ai vrea să îți faci cruce, dar te temi de batjocuri, și singură rezolvi dilema prin cuvintele Mântuitorului: „Cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, împreună cu sfinții îngeri” (Marcu 8, 38).

De ajuns este și aceasta pentru a urma fără frică regulile religioase, dar există și multe alte învățături creștine care arată că nu trebuie să urmăm lumii și obiceiurilor ei: Domnul spune că nu putem sluji la doi domni, și lui Dumnezeu, și lumii, iar Apostolul Iacov arată că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș lui Dumnezeu. Nu putem sluji lumii, adică obiceiurilor lumești ce nu se potrivesc cu creștinismul. Din păcate, acum „nu se obișnuiește în societate” să-ți faci cruce. Or, este vorba de mântuitoarea pecete a Crucii și a numelui lui Hristos.

(Școala ortodoxiei pentru începători, Editura Sofia, Bucureşti, pp. 143-144)

Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: