Odată a venit în mănăstirea Bătrânului David un ieromonah, Eufrosin, care slujea la o biserică de mir. Acesta, fără să vrea, a făcut o ucidere, iar cel ucis era sluga unui oarecare boier. Este lucru vădit că şi cel viclean şi-a băgat coada în treaba aceasta. Supărându-se boierul, l-a băgat la închisoare pe ieromonah, i-a confiscat şi tot ceea ce câştigase, după care a rămas sărac şi dator, încât nu găsea nicio scăpare din situația aceasta.

Când Bătrânul David a aflat despre necazul ieromonahului, gândindu-se şi la sminteala ce se făcuse în Biserică cu ispita lui şi la datoriile lui, l-a chemat la mănăstire şi mai întâi de toate i-a cerut să-i mărturisească cum s-a întâmplat.

– Părinte, te cred că nu ai voit să săvârşeşti această ucidere, dar sfinţia ta de ce locuieşti în lume? Doar eşti ieromonah şi ai făgăduit să rămâi pentru totdeauna în mănăstire şi să ai stăruinţă în petrecerea îngerească. Dar nu ţi-ai ţinut făgăduinţa. Locul tău este în mănăstire, oricâte motive ai fi avut să pleci în lume.

– M-am gândit foarte bine la asta, părinte. Deja îmi simt şi eu vinovăţia pentru şederea mea în lume şi pentru faptul că mi-am încărcat conştiinţa cu o ucidere. Dar ceva încă mă ţine în lume, surorile mele şi datoria pe care o am.

– Ascultă! Fiindcă îţi văd pocăinţa pentru plecarea sfinţiei tale din mănăstire, îţi voi plăti eu datoriile tale. Și precum după rugăciunea de iertare se şterg păcatele, aşa îți voi şterge şi eu datoriile tale. Însă vei rămâne dator Cerului. Iar recunoştinţa ţi-o vei arăta la mănăstirea ta, prin nevoinţa şi pocăinţa ta.

(Cuviosul David „Bătrânul” - „Copilul” Înaintemergătorului, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 106-107)