Îngerii stau deasupra noastră, în Biserică
Fii foarte atent când te găsești în biserică, a continuat el. Să nu vorbești cu cineva și când cânți, nu te strădui din slava deșartă să faci glas frumos, spre plăcerea oamenilor.
– Oare este mare păcat acest lucru?
– Trebuie să știi, fiule, că deasupra oamenilor în biserică, se află mulțime de îngeri, care cântă împreună, în chip nevăzut. Când vreun credincios începe să glumească sau să vorbească cu alții despre cele trupești, îngerii care îl vad, lasă cântarea și se întristează amar pentru starea lui, zicând: „O, în ce grea ticăloșie a căzut sufletul acestui om! Cu câtă nesimțire stă el în biserică, fără frică de Dumnezeu și fără de rușine. Dumnezeu i-a făcut urechile ca să le umple de rugăciune smerită și evlavioasă, iar el le umple de râs și de bârfeală!”.
Aceste cuvinte m-au umplut de spaimă, și de atunci intru în biserică, cu mai multă evlavie. Îmi aduc aminte de cele ce mi-a spus Cuviosul, iar, dacă, vreodată uit și spun vreun cuvânt, mă gândesc cu teamă și mă rușinez de îngerii lui Dumnezeu.
(Preotul Petroniu Tănase, Viața și învățăturile Sfântului Ierarh Nifon, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor, Roman, 1993, p. 16)