Cea mai mare virtute în viața de obște: a nu te birui de tulburare. Cine se biruie de tulburare, pierde. Pe cât vorbești de bine, blagoslovești pe cineva, pe atât te luminezi; pe cât mă tulbur, pe-atâta mă întunec...

A venit cineva și m-o întrebat: „Câți ani ai?”. I-am spus că am trecut de 70 de ani. El mi-a zis că „Ești un om mort între cei vii”. Mi-a arătat să-mi dau interesul să n-am treabă cu cei vii, ci să am treabă numai cu cei morți. Aceștia morți mă pot ajuta; aceștia vii zic că nu mori acum, mori mai încolo... Cei morți zic: „Ce sunt eu, vei fi și tu”. Dacă el este mort, într-o zi am să fiu și eu mort; adică cu trupul, nu cu sufletul.

Când vine tulburarea, și-mi vine în gând să ocărăsc pe fratele meu, eu să-i spun gândului: „Am să-i spun, dar nu acum, nu azi. Am să-i spun mâine”.

Când am pace, trebuie să mă smeresc mult... și rugăciune; iar când văd că vine duhul deznădejdii, îi spun așa: „Hristos a venit în lume pentru cei păcătoși”.

(Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie și pocăință, Editura Agaton, Brașov, 2010, p. 53)