Îndreptăţirea de sine acoperă ochii duhovniceşti şi atunci omul nu mai vede ceea ce este în realitate.

Trebuie să gândim smerit despre noi înşine şi cu smerenia să îmbinăm orice lucrare a noastră, iar smerenia falsă, expusă în justificarea nedorinţei şi a lenei faţă de nevoinţă, să o alungăm cât mai departe: „Cum credem noi, păcătoşii, că putem face acest lucru? Aşa au fost sfinţii...”. Aşa ne este dat să-i auzim pe cei care nu vor să se ostenească pentru mântuirea lor. Le putem răspunde: „Da, este adevărat, dar şi sfinţii, foarte adesea, au fost mai întâi mari păcătoşi şi au devenit sfinţi nevoindu-se”, de aceea să te socoteşti păcătos şi spre bine să te sileşti. Şi vei avea folos. Îndreptăţirea de sine este rădăcina răului.

Găsirea îndreptăţirii de sine nu poate linişti conştiinţa, ea doar îl zăpăceşte mai mult pe om. (Sfântul Nicon de la Optina)

(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, pp. 181-182)