Până mai ai pe cine numi Învăţătorul meu, Domnul meu, Mântuitorul meu sau Binefăcătorul meu, cu lumină în ochi şi cu fior în inimă, să şopteşti aceste sfinte denumiri şi să te pătrunzi de fiorul lor fericit! Câtă vreme este încă lângă tine Învăţătorul şi Domnul tău, până n-a plecat încă Mântuitorul şi Binefăcătorul tău, îndreaptă-ţi neîncetat spre El inima ta şi glasul tău. Caută-L mereu cu dragostea şi recunoştinţa Ta. Spune-I numele Lui cel iubit şi sfânt pentru tine, mereu mai cald şi mereu mai cu dor, căci nu-i nimic mai frumos şi mai vrednic din partea ta ca acest lucru rar, tot mai rar întâlnit azi printre oameni. Dacă Îi spui Învăţătorului Ceresc: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu!”, ca Petru (Matei 16, 16), bine faci, dar caută să nu te mai lepezi de El niciodată.

(Un mare mărturisitor creștin: Preotul Constantin Sârbu, Editura Bonifaciu, București, 2008, p. 189)