„Unele patimi, de obicei, se curățesc prin părtășia cu oamenii, prin ocupațiile și lucrul de zi cu zi, laolaltă cu aceștia.”

Ca molia pentru veșminte și cariul pentru lemn, așa este vătămătoare tristețea pentru inima omului.

În răbdare se primește cununa mucenicească, nu în bucurie. De aceea să nu deznădăjduiască omul. Ai o boală? Ai o tristețe? Lasă-L pe Dumnezeu să te conducă așa cum știe El.

Dacă vrei să le găsești pe cele duhovnicești, să te silești pe tine însuți și în primul rând la ascultare.

Un bolnav nu este supravegheat numai de medic, ci și el însuși se cercetează pe sine, să vadă dacă merge spre mai bine sau nu cu acele medicamente pe care i le-a dat medicul. Nu starețul te va urmări pas cu pas, ci tu însuți trebuie să te urmărești pe tine însuți.

Acolo unde te afli, să crezi că Dumnezeu nu este departe de tine, ci te vede, te urmărește. Să-i iubești pe toți oamenii, chiar și pe cei care te dușmănesc și te urăsc; iar celor care-ți fac rău, tu să le faci bine, ca să devii fiu al lui Dumnezeu.

Omul care are smerenie are lucrări bune, Îl are în el pe Dumnezeu, Duhul Sfânt, cum zice autorul Proverbelor: În inima smerită Se odihnește cu blândețe Duhul Domnului. În inima tulburată (a celui mândru), locuiește diavolul.

Cel care i-a ajutat pe Sfinții Apostoli să învingă lumea ne va ajuta și pe noi; e de-ajuns să ne trezim și să ne îndepărtăm de somnul nepăsării.

ÎI luăm pe Hristos Cel Răstignit și Înviat și primim bucuria Cerului încă de aici, deoarece „Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru”.

Orișice am întâlni, orișice ni s-ar întâmpla în viața noastră, toate sunt gunoaie, toate alcătuiesc un nimic înaintea acelora pe care slujirea dumnezeiască a Domnului nostru lisus Hristos ni le-a oferit aici pe pământ și, cu mult mai mult, înaintea acelora pe care ni Ie-a pregătit în Cer, nemuritoare și veșnice.