Începutul oricărui fruct este floarea, şi aceasta în chipul cel mai limpede. Dar începutul mântuirii noastre este naşterea de Dumnezeu dăruită şi de Dumnezeu aleasă a Preacuratei şi Preanevinovatei Maria, Pururea Fecioara, şi aceasta în chipul cel mai limpede. Pe care lăudând-o, o şi prăznuim astăzi după datorie. Pentru ca întregul ciclu al anului să fie binecuvântat prin ea, s-a născut în această lună, cea dintâi a anului, dar a adormit în ultima, cu somnul nemuririi, pentru ca asumându-şi cele zece luni dintre acestea, să le binecuvânteze ciclic, prin naşterea ei şi prin adormirea ei purtătoare de viaţă. […]

Părinţii acestei prunce a lui Dumnezeu au fost Ioachim şi Ana, din neamul Regelui David, din seminţia Iudei, păzitori ai legii, care ţineau cu stricteţe dumnezeieştile porunci, foarte înstăriţi, mai bogaţi încă în dumnezeiască virtute, dar săraci prin nenaştere de fii, din pricina legăturilor sterpiciunii fericitei Ana. Pentru aceea adeseori şi ocară răbdau de la fiii lui Israel, şi nu numai că nu le erau primite de preoţi îndoitele daruri cele aduse înaintea lui Dumnezeu, ci adeseori erau şi ocărâţi fără stânjeneală, pentru faptul că nu aveau sămânţă în Israel.

Pentru aceea şi dreptul Ioachim, întristându-se foarte şi despărţindu-se de toată tovărăşia oamenilor, se retrage în pustie, întru care şi postind 40 de zile în plâns şi post, Îl roagă pe Domnul şi zice: „Ia de la mine, Doamne, ocara nenaşterii de prunci şi defăimarea şi binevoieşte, Doamne, să mi se dea şi mie sămânţă, iar eu iarăşi o voi da, Stăpâne, bunătăţii Tale”. Astfel, aşadar, dreptul rugându-se dumnezeieştii bunăvoinţe, primeşte ceea ce râvnea cu dor: „Strigat-au drepţii şi Domnul i-a auzit pe ei”. Pentru aceea şi pe el l-a auzit degrabă Atotmilostivul Domn, ca prin sămânţa lui să se împlinească taina cea ascunsă şi hotărâtă mai înainte de veacuri. Pentru aceea şi un înger al Domnului, fiind trimis către Ioachim, zice lui că: „A auzit Domnul rugăciunea ta şi va zămisli Ana, femeia ta, şi în toată lumea se va vesti sămânţa ta”. […]

Şi potrivit dumnezeiescului cuvânt, trei măsuri de făină, printr-un mic aluat, dospeşte toată frământătura. Aşa şi aici, prin aluatul acesta preacurat, plăsmuit de Dumnezeu, plăsmuind Plăsmuitorul frământătura, S-a amestecat şi El Însuşi, Preacuratul brutar, şi luând o parte din aceasta, a lucrat în chip minunat întreaga noastră frământătură şi compoziţie. (Cf. Matei 13, 33; Luca 13, 21). Pentru aceea şi zicea: „Eu sunt Pâinea cea Vie” (Ioan 6, 51) şi „Eu sunt Pâinea Vieţii, din care cel ce mănâncă nu va flămânzi” (Ioan 6, 35) şi celelalte.

(Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Omilii la Maica Domnului, traducere de Laura Enache, ediţie îngrijită de Pr. Dragoş Bahrim, Editura Doxologia, Iaşi, 2016, pp. 23-25; 27)