Înaltpreasfințitul Teofan, invitat la lucrările Adunării Eparhiale și ale Congresului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (EORI)
În deschiderea acestei întâlniri la care au fost prezente peste 730 de persoane - preoți, preotese și delegați mireni din parohiile EORI, PS. Părinte Episcop Siluan a săvârșit slujba de Te Deum.
În prima parte a ședinței, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a susținut o prezentare cu tema: „Unitatea în credință – temelie a unității Bisericii și garanție a unității Neamului”.
A urmat prezentarea activităților administrative, pastorale, misionare, sociale și cu tineretul efectuate în cursul anului trecut, precum și aprobarea proiectelor și a previziunilor bugetare pentru anul în curs.
În încheiere, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a purtat un dialog cu preoții din Episcopia Ortodoxă a Italiei, răspunzând la diferite întrebări care i-au fost adresate cu referire la pastorație și misiunea preoților în Diaspora.