Îi datorează Sfintei Parascheva zâmbetul și bucuria de a fi mamă
Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru rugăciunile și ajutorul sfinților. Îi mulțumește lui Dumnezeu că i-a îndrumat pașii spre Cuvioasa Parascheva. Îi mulțumește cu tot sufletul Lui și Sfintei – care i-a fost un bun mesager al lacrimilor și al rugăminților. „Cu adevărat merită să mă întorc an de an aici, la hram. Am venit prima dată acum patru ani. Să mă rog așa, în general, dar și pentru mine, în mod special – pentru că-mi doream să rămân însărcinată și nu reușeam. Luna asta am venit la ea, cum ar veni, și peste două luni am aflat că sunt însărcinată! De atunci mă întorc mereu și stau la rând cu tot cu fetița mea, pentru a-i mulțumi!”, povestește Denisa din Tecuci.
Bucuria ei de mamă a fost umbrită, la început, de niște probleme medicale – însă credința i-a rămas neștirbită. „După ce am născut-o pe Maya Ștefania, ni s-a zis că ar avea o problemă la inimioară, un suflu. N-am încetat să ne rugăm la Cuvioasa Parascheva, să aibă grijă de ea. Anul acesta medicii au spus că problema s-a rezolvat și suntem foarte bucuroși”, a mărturisit Denisa.
Ar fi putut intra în față la închinare, așa cum procedează și alți părinți cu pruncuții lor. Crede, însă, că jertfa ei de câteva ore e necesară – măcar atât poate face pentru toată dragostea și pentru toată bucuria pe care le trăiește.