Suntem atât de puțin pregătiți a crede că Dumnezeu ne va ierta păcatele, oricât de sinceră și de fierbinte ar fi căința noastră. Dumnezeu, din fericire, e nespus mai bun decât noi și e întotdeauna dispus a ierta.

Omului însă, prea puțin înclinat prin însăși firea lui căzută a crede în bunătatea altora și prea puțin pornit a se ierta și pe sine, îi trebuie un efort considerabil ca să creadă cu adevărat în posibilitatea ștergerii depline a păcatelor sale.

(Arhimandrit Arsenie Papacioc, Despre izbăvirea de întristare, Editura Elena, Constanța, 2013, p. 58)