Părintele Selafiil, duhovnicul nostru de la Noul Neamţ, repeta obsedant aces­te cuvinte simple ale Evangheliei, cuvin­te pe care le-a repetat Mântuitorul şi, mai ales, Sfântul Evanghelist Ioan în Epistole­le sale, în Evanghelia sa. Toată nevoinţa Părintele Selafiil o concentra aici: „Iartă, ca şi Dumnezeu să te ierte. Când ajungi seara, spune Doamne, iartă-mi tot ce am greşit eu azi cu cuvântul, cu lucrul şi cu gândul ca un om, iartă pe toţi părinţii şi fraţii şi mă iartă şi pe mine, păcătosul! Uită-te în inima ta şi, dacă vezi că ai vreo mânie asupra cuiva, iartă, ca să nu te culci mânios. Şi dacă ai iertat, poţi să-I spui Domnului: acuma şi Tu iartă-mă, pentru că eu i-am iertat, că Tu ai zis. Şi, cu acest târg sfânt şi copilăros, dă-ţi sufletul în mâna lui Dumnezeu, iar dacă mori în noaptea aceea, Dumnezeu te ia la Dânsul”.

Unii spun: „Este atât de simplu?”. Da, este atât de simplu, dar pentru această simplitate trebuie să ne ostenim şi să ve­ghem în toate zilele vieţii noastre şi în orice clipă, pentru ca oricând vedem gân­duri care se ridică împotriva aproapelui, care ne tulbură, ne nemulţumesc, să ne întoarcem către Dumnezeu şi să-I spunem: „Iar­tă-mă, Doamne, şi iartă şi pe aproapele meu, pentru că eu l-am iertat”.

Aceasta este simplitatea Evangheliei, aceasta o găsim şi în rugăciunea Tatăl nostru. Mântuitorul, când a fost rugat să ne înveţe cum trebuie să ne rugăm, ne-a învăţat să cerem iertare pentru greşelile noastre aşa cum noi iertăm greşiţilor noştri. Dacă facem această nevoinţă, avem nădejde de mântuire. Şi dacă mântuirea ni se dă astfel, ce altceva ne mai poate interesa în lumea aceasta, ce mai are rost?

(Ieromonahul Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, ediția a II-a, Editura Cathisma, București, 2006, pp. 76-77)