Diavolul, după ce a dat greş în încercarea de a-L ademeni pe Iisus, L-a lăsat. Desigur, mai târziu Îl va ispiti din nou în lucrarea Sa mântuitoare şi în drama Sa Dumnezeiască, intrând când în ucenicul Său Iuda, ca să-L trădeze, când în arhiereii Ana, Caiafa, în cărturari şi farisei, ca să-L răstignească, când atacându-L direct pe El însuşi, ca să distrugă lucrarea Sa dumnezeiască. Hristos, întărindu-Se ca om, având conştiinţa deplină că este Mântuitorul lumii, după biruinţa Sa împotriva satanei, a purces la lucrarea Sa nereţinut. A început să-Şi răspândească învăţătura Sa dumnezeiască, Evanghelia. În primul rând a învăţat pocăinţa, adică schimbarea vieţii, o schimbare profundă, ontologică, existenţială şi nu superficială, de ocazie. El cere o pocăinţă hristocentrică, adică schimbarea vieţii, care-L va avea în centru pe Hristos, Dumnezeu-Omul şi nu diferitele fariseisme sau alte ipocrizii religioase şi ciudate. Schimbarea aceasta va face sufletul să vieţuiască şi să fie luminat de Duhul Sfânt.

În general, viaţa fiecărui om pocăit va fi „lumina lui Hristos în lume”, însă orice lucrare serioasă necesită o conlucrare bună şi un plan pe măsură, ca să fie pusă în aplicare şi să reuşească. Hristos îi adună acum pe slujitorii Săi, de la primii paşi ai activităţii Sale publice îi găseşte pe aceşti viitori stâlpi ai Bisericii Sale. Este un lucru mare şi fundamental pentru misiunea Lui de mântuire a lumii. Astfel, îi cheamă pe ucenici lângă El, „ca să-i instruiască”, să-i prefacă, să-i sfinţească şi să-i trimită în tot pământul, ca să propovăduiască şi să înveţe Evanghelia. Dar uimitor este faptul că pentru lucrarea Sa înaltă îi cheamă pe pescari, cei care trebuie să schimbe lumea, să piardă împărăţiile şi stăpânirile idolatre, să intre în cugetul înţelepţilor şi mai-marilor lumii. Este un lucru de neconceput pentru logica omenească, dar real. Şi cel mai uimitor este faptul că misiunea lor a avut sorţi de izbândă deplină. Prin Harul lui Hristos, cei neînţelepţi s-au făcut înţelepţi, cei neînvăţaţi au devenit învăţaţi, iar cei neputincioşi puternici, s-au făcut „luminătorii lumii”, îndrumătorii acesteia.

(Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumeniţa, 2007, pp. 69-70)