Hrana sufletelor noastre vine de Sus
Omul e făcut din două părţi: din lut, care este corpul, şi din suflarea lui Dumnezeu, care este sufletul. Şi o parte, şi alta au legile şi lipsurile lor. Corpul are lipsă de aer, de hrană, de apă şi lumină. Întocmai acele lipsuri le are şi sufletul. Sufletul îşi are şi el foamea şi setea lui. Dar lumea aceasta n-are nici un fel de hrană pentru suflet. Lumea aceasta, cu toate plăcerile ei şi cu tot aurul ei, nu poate da sufletului nici măcar o coajă de pâine.
Sufletul flămânzeşte şi însetoşează după Dumnezeu. „Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu” (Psalmul 62, 2). Hrana sufletului vine de Sus, din Cer. În călătoria lor spre Canaan, israelitenii s-au hrănit în pustie cu mană din cer şi cu apă din stâncă, adică cu pâine şi cu apă de la Dumnezeu. De această hrană cerească are lipsă şi sufletul nostru; de această hrană avem lipsă şi noi în călătoria vieţii.
(Părintele Iosif Trifa, Mai lângă Domnul meu, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2003, p. 63)