Credincioşii se încred în pronia lui Dumnezeu şi de aceea se roagă, dar ştiu şi aceea că lumea nu se conduce după capricii, nici prin minuni pe care unii oameni le reclamă în fiecare zi, la fiecare pas, ci prin legi generale, constante şi eterne, date de Dumnezeu. Ei mai ştiu că Dumnezeu permite răul din respect față de liberul arbitru al omului, dar tot Dumnezeu este acela care intervine, prin mijloace demne de El, ca să-i slăbească puterea, să-l înlăture, să-l stingă sau să-l pedepsească. El nu vrea ca pentru un abuz să dea îndată pedepse capitale. Ştiinţele nu sunt interzise pentru unele din aplicaţiile lor greşite sau abuzive, nici artele pentru contrafacerile lor rele (cărţi pornografice, picturi urâte, otrăvuri ucigătoare, bombe atomice etc). La fel nici pronia şi, în genere religia nu se reneagă pentru existenţa unor fapte şi întâmplări care, din lipsă de perspectivă şi orizont, nouă ni se par greşite.

Cu providenţa divină este ca şi cu faţa omului sau faţa pământului: dacă o privim în întregimea ei ni se pare frumoasă, armonioasă, încântătoare. Dacă însă o privim cu ochi mici de furnică şi o cercetăm mai de aproape, îi putem găsi defecte câte vrem şi-i putem face observaţii destule: de ce există tăietura buzelor şi groapa gurii, de ce muntele nasului şi văile ochilor, de ce pădurea sprâncenelor şi a mustăţilor etc. Din câteva amănunte noi vrem să judecăm totul (Duplessy), ca şi când sfaturile şi judecata lui Dumnezeu ar fi totuna cu sfaturile şi judecata omului (vezi Isaia 55, 8-9).

Așadar, să luăm aminte că lumea nu se conduce prin forţa materiei brute, nici prin forţa destinului orb sau a întâmplării fatale, ci prin forţa morală divină a providenţei, care lucrează astfel, ca să împace autoritatea cu libertatea, iubirea cu legea şi bunătatea cu dreptatea. Mărturiile naturii, ale Bibliei şi ale istoriei omenirii confirmă acelaşi adevăr şi fac, într-un singur glas, aceeaşi constatare: Dumnezeu e mântuirea și slava noastră. Dumnezeu este ajutorul nostru. Nădejdea noastră e în Dumnezeu (Psalmul 61, 7; vezi şi Psalmul 103 şi 120; Luca 12, 15-31).

(Ilarion V. Felea, Religia iubirii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009, pp. 149-150)