Foarte mult ajută, când te-ai pune la rugăciune, să nu ai nimic cu nimeni. Şi a trece cu vederea neajunsurile altora. Adică, neajunsurile care nu vatămă pe alţii. Ştii? Dacă cineva m-a ocărât, ştii, cam de acestea. Dacă m-a ocărât cineva, nu trebuie să mă răzbun. Să mă rog pentru el, ca Bunul Dumnezeu să-l mântuiască, să-l ierte, aşa. Dar, ca să-ţi spun aşa, pentru rugăciunea asta a inimii, mult e recomandată de Sfinţii Părinţi. Se poate păstra într-un loc de linişte. Şi mai este şi altfel.

Dacă acolo, între mulţi, Duhul Sfânt te ajută să ai o linişte ... că liniştea este în mai multe trepte. Este linişte care e din afară. Şi dacă eu am o linişte din afară şi o folosesc, atunci Duhul Sfânt începe a se sălăşlui în inima noastră şi vom simţi a doua linişte, lăuntrică. Şi liniştea asta lăuntrică – te vei simţi în unele dăţi, cam aşa – ca şi cum ai fi ca printre copaci. Cam cum mergi printr-o pădure şi mergi printre copaci. Şi n-ai treabă, nica, cu copacii aceia. Altu-i mai strâmb, altu-i-ntr-un fel, altu-i în alt fel, nu dai atenţie. 

(Pr. Răzvan Andrei Ionescu, Părintele Proclu, așa cum l-am cunoscut, Editura Doxologia şi Editura Apostolia, Iaşi, 2017, p. 33)