Articolele zilei

Folosul luptei dintre trup și suflet

Această luptă este arătată a fi de folos chiar mădularelor noastre, precum spune Apostolul: „Căci trupul poftește împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului. Acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceți cele ce ați voi” (Galateni 5, 17). Pricina acestui război dintre trup și suflet este arătată astfel: „Ca să nu faceți cele ce ați voi”.

Αșadar de ce S-a îngrijit Domnul să nu poată fi îndeplinit de noi, adică să nu facem cele ce vrem, dacă totuși acest lucru se îndeplinește, cum putem crede că este altfel decât vătămător? Ne este de folos într-un chip oarecare această luptă sădită în noi din grija Creatorului, căci ea ne cheamă sau ne împinge către o stare mai bună și, dacă n-ar exista, fără îndoială că i-ar urma o pace primejdioasă.

(Sfântul Ioan Casian, Viața și învățătura lui, Editura Trinitas, Iași, 2002, p. 174)

Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: