Articolele zilei

„Fiți buni și milostivi ca Tatăl vostru Cel din Ceruri”

Numai omul, această viețuitoare mintală și rațională, este, dintre toate, „după chipul și după asemănarea lui Dumnezeu”. Tot omul se zice că este după „chipul lui Dumnezeu” pentru demnitatea minții și a sufletului, adică pentru necuprinsul, nevăzutul, nemurirea și libertatea voii, ca și pentru însușirea de stăpânitor, născător de prunci și ziditor.

Iar „după asemănare” este pentru rațiunea virtuții și a faptelor noastre care imită pe Dumnezeu și poartă nume dumnezeiesc, adică pentru dispoziția filantropică față de cei din neamul omenesc, pentru îndurarea, mila și dragostea aproapelui și pentru compătimirea arătată altora. (...) 

„După chipul” îl are orice om, căci Dumnezeu nu se căiește de darurile Sale. Dar „după asemănare” o au foarte puțini și numai cei virtuoși, sfinții și cei ce imită pe Dumnezeu în bunătate, pe cât e cu putință oamenilor.

(Sfântul Ioan DamaschinFilocalia. Volumul 4, p. 196)

Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: