„Şi să stăpânească ei”, zice, „fiarele”.

Poate vei zice, deci: Care fiare voi stă­pâni? Şi unde-mi stau acestea? Dar oare nu ştii că împrejurul tău sunt mii de fiare şi că hoardă multă de acest fel porţi în tine şi că înăuntrul tău petrec de-a pururea?

Mică fiară este furia, când latră în inimă şi se sălbăticeşte mai rău decât orice câine? Dar viclenia, când se tupilează în suflet şi procură urzelile sale, oare nu este fiară mai sălbatică decât vulpea şi mai rău de îmblânzit decât ursoaica? Iar cel iute spre ocară oare nu este chiar scorpie? Iar cel ce se răzbună pe ascuns oare nu este mai cum­plit decât vipera?

Care fiară nu o hrănim înăuntru şi în noi înşine? Fiindcă şi cel ce se aprinde după femei este cal care se înnebuneşte. Că zice: „Cai nebuni spre femei s-au făcut, fiecare asupra femeii aproapelui său nechează” (Ieremia 5, 8). Că s-a mutat pe sine la firea ne­cuvântătoarelor din cauza patimii cu care s-a familiarizat.

Aşadar, sunt multe fiare în noi, pe care luptă-te să le stăpâneşti! Căci dacă vei stă­pâni fiarele din afară, iar pe cele din lăuntru le vei lăsa fără stăpân, adică nesupuse, ia seama ce vei părea celor ce te vor vedea! Că pe leu, care este animal necuvântător, îl stăpâneşti şi defaimi răcnetul lui, iar de mânia cea dimprejurul inimii eşti înfrânt şi scrâşneşti din dinţi şi slobozeşti glas nearti­culat adeseori din nebunia care te ţine, poate că încă şi mâinile ţi le întinzi spre răzbu­narea faţă de cel ce-ţi stă în faţă.

Oare nu eşti tu mai ticălos şi mai de râs din această pricină, decât tot cel de sub stăpân, dar zdravăn, pentru că te stăpâ­neşte mai vârtos mânia după ce a izgonit afară gândirea şi după ce a luat de la tine stăpânirea sufletului, pentru că te duce unde s-ar întâmpla, întocmai ca pe un legat, pe tine ‒ cel pe care Dumnezeu te-a pus stăpânitor peste toate?

(Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la facerea omului. Omilie despre Rai, traducere din limba greacă de Ieromonah Lavrentie Carp, Editura Doxologia, Iași, 2010, pp. 54-55)