Sfânta Liturghie este o sărbătorire cuprinzătoare în înţelesul că în ea se rezumă, se cuprinde într-un timp scurt, ceea ce s-a întâmplat în timpi mai îndelungaţi, ceea ce s-a întâmplat în istoria Bisericii şi ceea ce sărbătorim noi. Nu trebuie să aşteptăm Paştile, până când mai vin o dată Paştile, pentru că fiecare Sfântă Liturghie e şi Sfintele Paşti.

Nu trebuie să aşteptăm până va veni Vinerea cea Mare în legătură cu Paştile, pentru că fiecare Sfântă Liturghie este Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Nu trebuie să aşteptăm Cina cea de Taină până în Joia Mare de anul viitor de pildă, pentru că Sfânta Liturghie este şi Cina cea de Taină. Nu trebuie să aşteptăm Înălţarea Domnului până la vremea când se va sărbători după Paşti, pentru că fiecare Sfântă Liturghie este şi Înălţarea Domnului. Nu trebuie să aşteptăm cea de-a doua venire, când va fi ea – Dumnezeu ştie, când va veni din nou Domnul Hristos cu mărire să judece viii şi morţii – pentru că la fiecare Sfântă Liturghie e şi a doua venire a Domnului Hristos.

Fiecare Sfântă Liturghie este o rază din Paştile cele mari şi preasfinţite, este o înaintegustare a Paştilor celor veşnice. Noi credem că în veşnicie vom fi într-o prăznuire neîncetată a Sfintelor Paşti.

Acesta este îndemnul poate cel mai nebăgat în seamă din Sfânta Liturghie: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, apropiaţi-vă”. Pe de-o parte pentru că oamenii nu se apropie, şi pe de altă parte pentru că unii fac o modă din asta şi se apropie, dar nu „cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste”. Cine nu are decât Biblia, are prea puţin. Cine are şi Biblia şi Liturghia, are cât trebuie.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 150)