„Viaţa duhovnicească este asemeni unei sfere”, obişnuia să spună Părintele Sofronie. Întocmai cum, atingând oricare punct de pe suprafaţa sferei, luăm contact cu întreaga sferă, la fel şi dreapta lucrare a virtuţilor ne face părtaşi plinătăţii harului de viaţă dătător al lui Dumnezeu. În acelaşi chip, într-o singură părticică din Sfântul Trup şi Sânge al Domnului Îl primim pe Hristos întreg. Aşijderea, un singur cuvânt al lui Dumnezeu ne poate atinge şi lumina inima, deschizându-ne calea spre plinătatea harului Său celui purtător de viaţă.

Fiecare atingere a lui Dumnezeu de inima noastră înseamnă în acelaşi timp curăţire, luminare şi îndumnezeire, iar aceste daruri le putem primi în chip deplin chiar de la începutul vieţii noastre întru El. Într-adevăr, vedem că unii oameni primesc harul cel dintâi în măsura desăvârşită a sfinţilor. Astfel, chiar înainte ca ei să înceapă a se lupta cu firea lor căzută şi cu patimile, Dumnezeu îi umple cu Duhul Său, iar cugetul lor se uneşte cu dragostea lui Hristos. Ei cheamă Numele Lui zi şi noapte, căci întreaga fiinţă le este răpită de harul dumnezeiesc. Cel ce s-a născut din nou din Duhul, precum Însuşi Domnul spune, este „asemenea vântului care suflă unde voieşte” (Ioan 3, 8); nimeni nu ştie de unde vine şi încotro se duce.

(Arhimandrit Zaharia Zaharou, Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4-5) – Cele trei perioade ale vieţii duhovniceşti în teologia Părintelui Sofronie, Editura Doxologia, Iaşi, 2015, p. 35)