A fi ortodox înseamnă să fii purtător de Hristos și purtător de Duh Sfânt
În vreme ce Dumnezeul-Om este adevărul fundamental al Ortodoxiei, adevărul fundamental al oricărei heterodoxii este omul sau fragmente ale ființei sale – rațiunea, voința, simțurile, sufletul, trupul, îndemânarea.
Omul integral nu există în heterodoxie; omul integral este împărțit în atomi, în particule. Și totul este spre slava măreției omului. Dar întocmai precum „arta de dragul artei” este un nonsens, tot astfel este un nonsens să spui „omul de dragul omului”. Calea duce spre un jalnic iad, acolo unde este supremul idol – și nicăieri nu există un idol mai jalnic decât el.
Cel dintâi adevăr al Ortodoxiei este acela că omul nu există de dragul omului, ci pentru Dumnezeu, sau, mai bine spus, pentru Dumnezeul-Om. Prin urmare, noi stăm cu Dumnezeul-Om în numele omului. Doar într-însul este cu putință înțelegerea ființei omului; doar în El este cu putință îndreptățirea existenței omului.
Toate tainele cerului și ale pământului sunt adunate în acest adevăr, toate valorile tuturor lucrurilor pe care omul le poate contempla, toate bucuriile tuturor desăvârșirilor la care poate omul ajunge.
Indirect și direct, Dumnezeul-Om este totul în Ortodoxie. Astfel, omul se află într-însul, dar în heterodoxie există doar omul.
În chiar esența sa, Ortodoxia nu este nimic altceva decât Personalitatea Dumnezeului-Om Hristos perpetuată de-a lungul tuturor veacurilor, perpetuată în cadrul Bisericii. Ortodoxia își are propria sa pecete și semn prin care ea se delimitează și se distinge. Ea este persoana strălucitoare a Dumnezeului-Om, Hristos.
Tot ceea ce nu cuprinde acea Persoană nu este ortodox. Tot ceea ce nu are Dreptatea, Adevărul, Dragostea și Veșnicia Dumnezeului-Om nu este ortodox. Tot ce dorește să împlinească Evanghelia Dumnezeului-Om în această lume, cu metodele acestei lumi și prin metodele împărățiilor acestei lumi, nu este ortodox, ci înseamnă înrobirea față de cea de-a treia ispitire a diavolului.
A fi ortodox înseamnă să-L ai pe Dumnezeul-Om pururea în sufletul tău, să viețuiești într-Însul, să cugeti într-însul, să simți într-însul, să lucrezi într-Însul.
Cu alte cuvinte, a fi ortodox înseamnă să fii purtător de Hristos și purtător de Duh Sfânt. Omul ajunge aici atunci când, în trupul lui Hristos-Biserica, întreaga sa ființă este plină de Dumnezeul-Om Hristos, din cap până în picioare. Din această pricină, omul ortodox „este ascuns cu Hristos în Dumnezeu” (Coloseni 3, 3).
Dumnezeul-Om este axul central al tuturor lumilor, de la lumea atomului, la lumea heruvimilor. Orice ființă care se rupe de această axă, se cufundă în groapă, în chinuri, în agonie. Lucifer s-a rupt și a devenit satana; îngerii s-au rupt și au devenit diavoli; omul s-a rupt în cea mai mare parte și a devenit neom („non-om"). (Sfântul Justin Popovici)
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Justin Popovici, Lupta pentru credință și alte scrieri, traducere de prof. Paul Bălan, Editura Rotonda, Pitești, 2011, pp. 102-104)