Când în rugăciune ne îndreptăm spre Maica Domnului, ar trebui să fim conștienți, mai des decât suntem, că orice rugăciune către Maica Domnului înseamnă: „Maică, ți-am omorât Fiul! Dacă mă ierți, pot fi iertat. Dacă te abții de la a-mi da iertare, nimic nu mă poate mântui de pedeapsă”. Și e cu adevărat surprinzător că Maica Domnului, în tot ceea ce ne revelează Evanghelia, ne-a făcut să înțelegem, dându-ne îndrăzneala să-i adresăm această rugăciune, că nu-i putem spune nimic altceva. Ea este pentru noi Maica Domnului. Ea este aceea care L-a adus pe Dumnezeu Însuși pe pământul nostru. În acest sens stăruim noi asupra expresiei „Maica Domnului”. Ea este aceea prin care Dumnezeu S-a făcut om, prin ea S-a născut El în condiția noastră umană. [...]

Iubim pe Fecioara Maria: poate că vedem în ea, într-un fel cu totul particular, pe Cuvântul lui Dumnezeu spunând, așa cum se exprimă Sfântul Apostol Pavel, „În slăbiciune se arată puterea mea”. Vedem pe această gingașă fecioară a Israelului, pe această gingașă tânără, învingând păcatul, învingând iadul, izbăvind asupra tuturor obstacolelor prin puterea lui Dumnezeu care este în ea. Aceasta este cauza pentru care, în perioadele de persecuție, de exemplu, când puterea lui Dumnezeu nu se arată decât în slăbiciune, Preafericita Fecioară Maria se ridică în fața ochilor noștri atât de miraculos și cu o asemenea putere. Dacă i-a fost posibil să învingă pământul și iadul, ea este pentru noi un bastion, aceea care poate mijloci și ne poate mântui; și noi subliniem faptul că ea este cu totul în acord cu voința lui Dumnezeu, în completă armonie cu voința divină, adresându-I această invocare rezervată numai lui Dumnezeu și Ei: „Mântuiește-ne!”. Noi nu spunem: „Roagă-te pentru noi!”.

(Antonie Mitropolit de Suroj, Școala Rugăciunii, Sfânta Mănăstire Polovragi, 1994, pp. 77-78)