Faptele omului au valoare numai dacă acesta este nemuritor
Este absolut adevărat că, dacă nu există nemurire, lumea este absurdă și „totul este permis” – adică nu merită să faci nimic, colbul morții îneacă toate bucuriile și nu te lasă nici măcar să plângi, căci ar fi zadarnic; într-adevăr, ar fi mai bine dacă o astfel de lume nu ar exista. Nimic din lume – nici iubirea, nici bunătatea, nici sfințenia – nu are nicio valoare, de fapt nu are nici sens, dacă omul nu continuă să trăiască după moarte. Cel care socotește să ducă o „viață bună”, care se va termina cu moartea, nu cunoaște înțelesul a ceea ce spune, cuvintele sale sunt numai o caricatură a bunătății creștine, care își găsește împlinirea în veșnicie.
Numai dacă omul este nemuritor și numai dacă lumea viitoare este așa cum a descoperit-o Dumnezeu poporului Său ales, creștinilor, numai așa faptele omului din viața aceasta au valoare sau sens; căci, în acest caz, fiecare faptă este o sămânță a binelui sau a răului care, desigur, încolțește în viața aceasta, dar ale cărei roade sunt culese de-abia în cea viitoare. Pe de altă parte, oamenii care cred că virtutea începe și se sfârșește în viața de aici nu sunt decât la un pas distanță de cei care cred că virtutea nu există; și acest pas – lucru despre care secolul nostru dă o mărturie grăitoare – poate fi făcut foarte ușor, căci, la urma urmei, este logic să îl faci.
(Ieromonahul Serafim Rose, Nihilismul: rădăcina revoluției în epoca modernă, traducere de engleză de Dana Cocargeanu, Ed. a 2-a, Editura Sophia, București, 2012, pp. 171-172)