Cum să înţelegem: „Cel ce miluieşte pre sărac, dă împrumut lui Dumnezeu” (Pil. 19, 17)?

- Este, bineînţeles, un cuvânt din Sfânta Scriptură. Întrucât cele pe care le dăm sunt bunuri ale lui Dumnezeu, pe noi, oamenii, nevoia ne face de multe ori, să avem bunăvoinţă. Dumnezeu, dimpotrivă: face din bunăvoinţa lui, nevoie. Este ca şi cum ai spune: „Întrucât ai făcut milostenie, socotesc că M-ai împrumutat şi acum îţi sunt dator”. Aceasta însă este, repet, generozitatea, bunăvoinţa lui Dumnezeu. Pentru că, până la urmă, ce i-am dat celuilalt? Un bun pe care tot Dumnezeu ni l-a dat. Prin urmare, tot lui Dumnezeu Îi dăm bunurile.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că până şi Tainele pe care le săvârşim noi, preoţii, de fapt le lucrează Dumnezeu prin noi. Duhul Sfânt le săvârşeşte pe toate acestea. „Preotul mâna şi-o pune la îndemână şi limba lui însuşi o împrumută (lui Dumnezeu)”.

Iar dacă Dumnezeu ne răsplăteşte faptele, după cum spune sfinţitul Augustin, atunci Îşi încununează propriile daruri, pentru că Dumnezeu ne dă puterea şi voia de a face binele. Toate, deci, pe care le-am face noi, sunt ale lui Dumnezeu.

(Arhimandrit Epifanie Theodoropulos, Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, Editura Predania, București, 2010, p. 84)