Articolele zilei

Există feminism în creștinism?

Există mişcări feministe care au scopuri oculte. Aveţi grijă să aderaţi numai la acele mişcări care activează în mod sincer pentru apărarea drepturilor voastre.

Aflați că Ortodoxia v-a ajutat foarte mult în efortul vostru de eliberare. Ea spune că nu există absolut nicio diferenţă ontologică între bărbat şi femeie (Galateni 3, 28). Dumnezeu a făcut bărbatul şi femeia cu aceeași fire umană veşnică şi cu acelaşi scop. Diferenţa dintre sexe nu presupune inferioritate, ci completarea reciprocă a bărbatului şi femeii, pentru înveşnicirea speciei. Chiar creştinismul cuprinde în el o formă superbă de feminism, căci Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este „fără de asemănare mai mărită decât Serafimii” şi temelia Cerurilor. Ea este mai presus decât toţi bărbaţii, deţinând primul loc după Dumnezeul Treimic.

Minunat!

Dar şi multe alte femei sfinte s-au remarcat şi au fost înălţate mai presus decât bărbaţii. Poate că multe din cele pe care vi le spun acum nu le-aţi luat în seamă. Dacă doriţi, cercetaţi ce spune creştinismul şi veţi vedea că sunteţi aşezate mai presus decât bărbaţii. Numai cei care au interpretat creştinismul cu rea-credinţă susţin contrariul, adică ereticii, ateii. Trebuie să înţelegeţi că istoria este făcută de femei.

Dragile mele tinere, găsiţi-vă locul în societate şi în familie şi veţi putea face minuni... Dezvoltaţi-vă corect, deoarece aveţi pe lume o misiune deosebită.

(Părintele Timotei KilifisTinerețe curată, tinerețe frumoasă, Editura Egumenița, Galați, 2007, pp. 103-105)

Autor: Arhimandritul Timotei Kilifis
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: