Esența creștinismului este iubirea
În cei care se aseamănă mai mult cu Domnul Iisus se găsesc înmănunchiate toate însușirile Lui, dar mai ales dragostea neschimbată. Dragostea lui Dumnezeu este minunată, nu numai fiindcă ea este dusă până la capăt, ci mai ales pentru că este dusă până la capăt pentru toți, chiar și pentru vânzătorul Său, chiar și pentru călăii Săi. Această dragoste n-a făcut rău nimănui, nici măcar nu a dorit răul nimănui, căci Dragostea știe să le facă pe toate, numai răul nu știe să-l facă.
Suflete creștin, nu te mai numi astfel dacă nu ai iubire! Nimic nu este mai creștin decât iubirea și nimic mai păgân decât lipsa ei. Pentru a fi un om viteaz îți trebuie tărie. Pentru a fi un om drept îți trebuie cinste. Pentru a fi vrednic îți trebuie conștiință. Pentru a fi sfânt, îți trebuie neapărat iubire.
(Un mare mărturisitor creștin: Preotul Constantin Sârbu, Editura Bonifaciu, București, 2008, pp. 161-162)