Măicuța M. își amintește: Odată am avut marea bucurie și onoare de a-l conduce pe Părintele Lavrentie la biserică. El era așa de slab încât abia se ținea pe picioare, iar eu îl țineam cu toată puterea mea, și mi s-a umplut sufletul de milă și mă gândeam.

– „Doamne, de aș avea eu o așa putere, l-aș lua pe bunul și dragul nostru Părinte și l-aș duce-n brațe, pe sus, direct în strană, să ne conducă corul cum o făcea în tinerețe”. Nu mi-am terminat însă gândul, că Părintele îmi spune:

– Ehei, de-am avea așa putere! Dar putere nu avem. Să te mântuiască Bunul Dumnezeu pentru că ai avut un așa gând bun. Și iată așa, Părintele Lavrentie mi-a citit gândurile.

(Sfântul Lavrentie de la Cernigov, Viața, învățăturile și minunile, Editura Credința strămoșească, p. 52)