La toţi cei care au făcut înlesnirile astea ome­nirii, ele nu s-au făcut fără Dumnezeu. Însuşi Mân­tuitorul zice: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”. A binecuvântat Dumnezeu omenirea ca să poată scoa­te înlesnirile acestea pentru ca lumea să poată trăi altfel, mai bine. Dar niciunul dintre cei care au izvo­dit înlesnirile astea nu zice: „Mi-a ajutat Dumnezeu şi am descoperit lucrul acesta”. Nu! „Eu!... Eu am făcut! Ce Dumnezeu?”. Şi vezi, omul a luat locul lui Dumnezeu. „Eu!... Eu!...” Egoismul e cea mai mare blestemăţie înaintea lui Dumnezeu, cea mai neiertată patimă, nu numai înaintea lui Dumnezeu, ci şi înaintea oamenilor.

Pe bărbatul care are egoism nici cei mai intimi prieteni ai lui nu-l iubesc, că e o urâciune să ai egoism. Vedeţi cum spun tinerii azi: „Nu, eu am studiat atâţia ani. Acuma am să mă uit la ce-mi spune mama? Mama a rămas în urmă, iar tata nu ştie nimic”. Şi vezi, de-acuma fiecare om merge după ideile lui. Dar fiindcă nu-i amestecată cu Dumnezeu, ideea lui e toată plecată spre rău, plecată spre stăpânitorul veacului acestuia. Ca să-i arăţi tu adevărul, nu poţi, că de-acuma el spune: „Sunt om cu studii, atâţia ani mi-am ros coatele de bancă ca să învăţ, şi acuma ce, să mă uit ce spune cutare şi cutare?”. Dar dacă nu ţii cont de Dumnezeu, te întuneci la minte. Că vezi cum zice Sfânta Scriptură: „începerea înţelepciunii este frica Domnului”. Orice înţelepciune trebuie să aibă întâi frica Domnului, şi doar atunci ai înţelepciunea adevărată. Dar dacă n-ai frica Domnu­lui, de-acuma ai înţelepciune falsă, înţelepciune a veacului acestuia. Dar cine-i stăpânitorul veacului acestuia? Duşmanul care a căzut din cer. Dumnezeu atâta ne iubeşte şi ne-a dat poveţe destul de frumoase şi destul de uşoare, dar fiindcă noi ne-am îndepărtat de poveţele Mântuitorului şi lucrăm patimile noastre, de-acuma ni se par grele: „Cum să fiu eu curat până la etatea cutare? Se poate lucrul ăsta? Nu se poate”.

(Starețul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, p. 55-56 )