Dacă ai credință în Dumnezeu, dacă ai credință în bine, atunci nu faci anumite lucruri pentru că știi că nu se fac, că nu-i corect, chiar dacă toată lumea din lumea asta, câți i-am întâlnit, câți ar fi aici de față, ar umbla cum nu se cuvine, eu tot cum se cuvine aș umbla! Așa trebuie să gândească fiecare om care crede în Dumnezeu!

Faptul că necredința în Dumnezeu este pricină de păcat îl găsim în Filocalie la Sfântul Antonie cel Mare, care zice: „Cea mai rea patimă a sufletului este necredința și necunoștința lui Dumnezeu”. Când ai renunțat la credința în Dumnezeu, sau poate nu ai avut niciodată credință, când nu ai credință în Dumnezeu, te simți liber să faci ce ți se pare ție. Mama – Dumnezeu să o odihnească – avea o vorbă… Când voia să spună despre o femeie că trăiește necuviincios, trăiește rău, face lucruri necuviincioase, spunea așa: „Apoi, cutare, a făcut ce-a vrut ea!”. Așa ceva nu se poate în concepția creștină. Nu poți face ce vrei, și e bine să faci ce vrei, dar numai când te-ai însănătoșit sufletește.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Cum putem deveni mai buni – Mijloace de îmbunătățire sufletească, Editura Agaton, p. 152)