Cine nu cunoaște că Sfânta Evanghelie propovăduiește unitatea dumnezeirii? Cine, dar, are un astfel de cuget târâtor pe pământ ca să Îl slăvească pe Dumnezeu ca împărtășibil după fire și, vai, să se arate pe sine părtaș ființei aceleia nedespărțite și neapropiată tuturor? Or, acestea sunt afirmate lămurit de Sfântul Athanasie cel Mare: „Faptul de a fi cineva Dumnezeu este secundar firii, fiindcă și noi devenim dumnezei, dar prin însăși firea, nu putem deveni dumnezei”. Și iarăși: „După harul cel îndumnezeitor Dumnezeu se împărtășește și se arată celor vrednici, dar după fire El este neîmpărtășibil”.

Și la cuviosul Maxim: „După har putem deveni dumnezei în chip cu totul desăvârșit în afară numai de identitatea după ființă”. Și din nou la Sfântul Dionisie: „Dacă l-am numit pe Dumnezeu ascunzimea cea mai presus de fire, la nimic altceva nu ne gândim decât la puterea îndumnezeitoare care purcede către noi căci despre ea cugetăm prin desprinderea de toate lucrările înțelegătoare neînțelegând-o nici ca îndumnezeire, căci îi este propriu să fie prin depășirea a toată cauza ridicată peste toate”.

(Sfântul Grigorie Palama, Epistole dogmatice, Editura Anastasia, 2009, pp. 28-29)