Dacă-i întrebi pe cei care l-au cunoscut pe Arhiepiscopul Ioan ce-i atrăgea pe oameni la el – şi încă îi mai atrage, chiar şi pe cei care nu l-au cunoscut niciodată – răspunsul este întotdeauna acelaşi: deborda de iubire, se jertfea pentru semeni dintr-o iubire absolut neegoistă faţă de Dumnezeu şi faţă de ei.

Iată de ce i s-au descoperit lucruri care nu s-ar fi putut nicicând cunoaşte pe căi naturale. El însuşi i-a învăţat pe alţii că, aşa cum ni se descoperă în Vieţile Sfinţilor şi în scrierile Sfintilor Părinţi, adevăratul ortodox, cu tot „misticismul” Bisericii noastre Ortodoxe, are întotdeauna ambele picioare aşezate cu fermitate pe pământ, făcând faţă oricărei situaţii.

Cineva Îl întâlneşte pe Dumnezeu atunci când acceptă situaţiile date, primindu-le cu iubire în inimă. Această inimă iubitoare este cea prin care oricine poate ajunge la cunoaşterea adevărului, chiar dacă, uneori, Dumnezeu trebuie să doboare şi să smerească inima ca s-o facă receptivă – ca în cazul Sfântului Apostol Pavel, care a început prin a vărsa foc împotriva creştinilor şi a-i persecuta. Dar la Dumnezeu trecutul, prezentul şi viitorul inimii omeneşti sunt toate prezent şi El vede unde poate să facă o breşă şi să comunice.

(Ieromonahul Serafim Rose, Descoperirea lui Dumnezeu in inima omului, Editura Sofia, pp. 33-34)