Articolele zilei

Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut

Era la noi, la mănăstire, un părinte – Serafim Popescu –, și el zicea: „Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut”, iar părintele Arsenie Boca îl completa: „Iubirea lui Dumnezeu față de cel mai mare păcătos e mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt față de Dumnezeu”. Dumnezeu vrea să ne ajute, să ne ridice, vrea să ne sfințească, vrea să ne primească între ai Săi, să ne ridice mai presus de noi.

Dumnezeu vrea să ne ducă în Cer și ne duce, dar nu putem ajunge în Cer înainte de a fi în „Cerul de pe pământ”, adică la Sfintele Slujbe, ca participanți, mai ales la Sfânta Liturghie, în zilele de duminică, închipuind pe heruvimi și pe toate celelalte câte sunt în comoara cultului divin, primind binecuvântările și auzind cuvântul lui Dumnezeu.

(Părintele Teofil Părăian, Rugăciunea, pelerinaj către Cer, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 30)

Autor: Arhimandritul Teofil Părăian
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: