Sfântul Pavel ne mai spune aici că se bucură pentru ghimpele său. Nu era așa de la început. El a strigat către Cer ca ghimpele să se ia de la el. Dar când Stăpânul său i-a spus că trebuie să îl păstreze, că are nevoie de el, că prin el va avea parte de binecuvân­tare, nu s-a mai oțărât. Ba chiar s-a împrietenit în­dată cu el, l-a primit și nu s-a mai plâns. Este sin­gura purtare dreaptă și de bun simț față de orice lu­cru neplăcut, stânjenitor sau dureros, de care ne dăm seama că nu putem scăpa. Este voia lui Dum­nezeu ca el să fie în viața noastră, pentru o pricină bine întemeiată, pe care El o știe. Va trebui să câștigăm biruință asupra acestui lucru punându-l la inimă, primindu-l ca pe ceva de la Hristos. Indife­rent cât de tare ne chinuie, dacă-l primim astfel, va aduce binecuvântare în viața noastră. Dumnezeu ne trimite unele dintre cele mai mari binecuvântări prin ghimpii noștri, și ar fi păcat să-i dăm deoparte și să ne lipsim de ei.

Sunt mulți oameni atât de plini de sine, încât nu mai au loc pentru Hristos. O, de s-ar face deșerți, deșerți de sine; atunci El i-ar umple cu Sine Însuși și-atunci ar avea negrăita putere pentru bine în lume. Putem să ne încredem cu totul în El pentru a ne îmbogăți viața. El știe când e nevoie de durere, când anume pierderea este singura cale de a câștiga, când e nevoie ca suferința să ne țină la picioarele Lui. El ne dă necazuri ca să ne binecuvânteze într-un fel și, ori de câte ori ne oțărâm sau lepădăm ghimpele nos­tru, vom pierde. (Sfânta Noua Muceniță Țarina Alexandra)

(Cerească Înțelepciune de la cei de Dumnezeu luminați Dascăli despre Cum să biruim deprimarea, ediția a 2-a, traducere de Constantin Făgețan, Editura Sophia, București, 2008, pp. 132-133)