Articolele zilei

Dumnezeu i-a dat omului posibilitatea de a deveni sfânt

La Judecata de Apoi nu vom putea spune „Doamne, nu am știut că acesta este păcat!”, deoarece conștiința noastră este martoră, ea ne-a spus că este păcat, dar noi n-am ascultat-o.

De asemenea, nu vom putea spune „Doamne, n-am putut!” pentru că avem voința dată de la Dumnezeu, și când suntem hotărâți pentru o faptă, nimeni nu ne poate înfrânge această voință; nici îngerii, nici diavolii.

Deci, suntem responsabili înaintea lui Dumnezeu de tot ce facem în viață. Cum spune psalmistul: „Omul în cinste fiind n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte și s-a asemănat lor” (Psalmul 48, 12). Cu alte cuvinte, Dumnezeu i-a dat mari posibilități omului de a se îndumnezei, de a deveni sfânt, deoarece are suflet și conștiință care sunt de la Dumnezeu, dar el nu le folosește în scopuri sfinte, înalte, nobile, ci le pervertește și se alătură animalelor care nu au rațiune și nu au suflet.

Deci dacă omul rămâne la acest stadiu de trăire a vieții, el coboară din demnitatea de ființă superioară și își calcă astfel noblețea în picioare.

Toți acei oameni de la facerea lumii până astăzi, care au fost conștienți de faptul acesta, au luptat din răsputeri pentru o cât mai înaltă purificare trupească și sufletească, găsindu-și model în Dumnezeu, în lumea spirituală și au ajuns la stadiul de sfințenie, de nepământesc, cu toate că erau pământeni.

(Protosinghelul Ioachim Pârvulescu, Cele trei mari mistere vizibile și incontestabile din Biserica Ortodoxă, Editura Amacona, 1997, pp. 138-139)

Autor: Arhimandritul Ioachim Pârvulescu
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: