Drumul mântuirii este presărat cu ispite
Odată, l-a întrebat un călugăr din Mânăstirea Sihăstria:
- Părinte Paisie, mă învăluiesc ispitele şi parcă nu mai am răbdare!
- Ascultă, Părinte, a răspuns bătrânul. Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne încearcă cu ispite, cu boli şi tot felul de necazuri, aici pe pământ, iar nu dincolo. Că dacă trăim necăliţi prin ispite, nu putem să ne mântuim. Precum este focul pentru aur, aşa sunt ispitele vieţii pentru noi. Ne întăresc, ne călesc, ne dau mai mult credinţă, ne smeresc şi ne învaţă să ne rugăm şi să cerem sfat. Cine este bun, mai bun să se facă şi cine a biruit ispita, să se roage pentru cel care este în ispită. Ispitele le biruim prin rugăciune, prin post, prin spovedanie şi îndelungă răbdare. După furtună vine şi senin, cu darul lui Hristos. Să ne rugăm, Părinte. Iar dacă părinţii noştri duhovniceşti ne mustră pentru îndreptarea noastră, să nu ne supărăm, că drumul mântuirii este presărat cu ispite. Acum, însă am păţit şi noi cum a păţit Eli, preotul din Legea Veche, cu feciorii lui. Eli şi-a cruţat feciorii şi nu i-a mustrat la vreme, când greşeau înaintea Domnului, de aceea au murit cu toţii şi s-au osândit. Să ne ferească Dumnezeu să avem soarta lui!
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Părintele Paisie, duhovnicul, Editura Apologeticum, 2005; pg. 16)