Simeon i-a binecuvântat pe Părinţii Pruncului şi i-a spus Maicii Domnului înfricoşătoarea profeţie că „Acesta este spre căderea şi înălţarea multora din Israel, şi ca semn de împotrivire”, apoi că „prin inima Maicii Domnului va trece sabie”, adică suferinţă înfricoşătoare (Luca 2, 34-35) pentru că va vedea, aşa cum s-a şi întâmplat, pe Fiul ei răstignit.

Acolo lângă ei era şi prorociţa Ana, văduvă în vârstă de optzeci şi opt de ani, femeie temătoare de Dumnezeu. Fiind şi aceasta inspirată de Duhul Sfânt, a început să prorocească şi să propovăduiască tuturor celor care veneau la Templu că Hristos este Mântuitorul lumii şi va izbăvi lumea de păcate.

Este adevărat că nu ştie cineva de ce să se minuneze mai întâi dintre toate aceste întâmplări! Sunt atât de revelatoare, că numai un „netăiat împrejur la inimă”, adică un insensibil nu primeşte adevărurile Evangheliei despre Născătoarea de Dumnezeu şi despre Fiul ei, Mântuitorul lumii. De asemenea, este adevărat şi faptul că pentru a simţi cineva aceste sentimente trebuie să pătrundă în profunzimea lor, să le primească nu doar ca evenimente istorice, ci şi metafizice, pentru că în ceea ce-L priveşte pe Hristos şi lucrarea Lui nu este suficient doar sensul istoric, ci mai ales cel metafizic.

(Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumeniţa, 2007, pp. 51-52)