Articolele zilei

Dragostea învinge moartea – sufletele care se iubesc vor fi veșnic împreună

Sfântul Atanasie cel Mare, în „Cuvântarea despre repausați”, zice: „Dumnezeu a dăruit celor ce sunt mântuiți să rămână împreună până la ziua învierii și să se bucure, așteptând să li se facă pentru totdeauna dreptatea dumnezeiască. Însă păcătoșii vor fi lipsiți chiar și de această bucurie, căci ei nu se vor mai cunoaște între ei. Deci, la acea judecată obștească, toate faptele lor vor fi descoperite în fața tuturor, după care va fi despărțirea din urmă și fiecare va merge în locul pregătit. Drepții vor merge toți împreună cu Dumnezeu, pe când păcătoșii, depărtați de Dumnezeu și de prietenii lor, se vor duce în muncile veșnice deopotrivă împreună, dar necunoscându-se unii pe alții, căci ei vor fi lipsiți chiar și de această mângâiere. Ce rușine pentru păcătoși, ale căror fapte vor fi cunoscute de toți, căci rușinea este mare pentru acela ce o poartă în fața altora. Este un adevăr neîndoielnic că noi ne vom recunoaște toți cu desăvârșire unii pe alții, și atunci vinovăția celor ce au trăit rău pe pământ va fi cunoscută de toți”.

Sfântul Ciprian zice: „O mare mulțime din mult iubiții noștri: părinții, frații, copiii ne vor primi acolo sus; o mare mulțime din cei ce s-au îngrijit de mântuirea lor, se vor grăbi a veni înaintea noastră spre a ne vedea și a ne face o bună primire. Ce uriașă bucurie a tuturor, pentru ei ca și pentru noi!” (Cuvânt de exortație la martir, cap. XII).

(Părintele MitrofanViața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 433-434)

Autor: Părintele Mitrofan
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: